De ce iubim mâncarea picantă chiar dacă ne provoacă disconfort? Explicația din punct de vedere științific
Mâncarea picantă are un farmec aparte, iar mulți dintre noi o adorăm, în ciuda faptului că adesea ne face să transpirem, să ne lăcrimeze ochii sau să avem senzații de arsură în gură. Care este misterul atracției față de aceste senzații aparent neplăcute? Răspunsul se ascunde în mecanismele complexe ale corpului nostru, implicând un compus chimic fascinant: capsaicina.
Capsaicina și receptorul TRPV1 – legătura dureros de plăcută
Capsaicina este compusul activ din ardeii iuți care ne provoacă acea senzație de "foc" în cavitatea bucală. Potrivit profesorului asociat Liam Browne, specialist în neuroștiința percepției senzoriale la UCL, capsaicina interacționează direct cu sistemul nervos prin legarea sa de receptorul TRPV1. Acest receptor, denumit complet Transient Receptor Potential Vanilloid 1, este o structură proteinică ce funcționează ca un canal ionotropic non-selectiv – adică un „por” care se deschide la stimularea cu căldură intensă (peste 43°C) sau cu substanțe iritante chimice, precum capsaicina.
Receptorul TRPV1 este esențial pentru detectarea și reglarea temperaturii corpului, dar joacă și un rol important în percepția durerii, în special a acelei senzații de arsură. „Imaginați-vă un sistem de inginerie care trebuie să identifice rapid orice iritant și să îl elimine din organism”, explică profesorul Browne. Astfel, odată activat, receptorul determină reacții precum lacrimarea, transpirația excesivă sau nasul care curge – toate aceste răspunsuri fiind încercări ale organismului de a „curața” iritantul.
O istorie milenară a iubirii pentru picant
Consumul de ardei iuți datează de mii de ani, cu primele dovezi în Mexic și America Centrală încă din jurul anului 7000 î.Hr. Europa a descoperit ardeii iuți abia după secolul al XVI-lea, odată cu expansiunea Columbiană, moment de la care popularitatea lor a început să crească exponential până în zilele noastre. Se estimează că piața globală a sosurilor picante va atinge în 2030 o valoare impresionantă de 5 miliarde de dolari.
Gabia iubirii noastre pentru alimentele picante se întinde și în genetică: unele persoane au variante ale receptorului TRPV1 care le fac mai sensibile sau mai puțin sensibile la capsaicină. Mai mult decât atât, expunerea frecventă la mâncarea picantă poate duce la o desensibilizare – receptorii reacționează tot mai puțin, iar creierul percepe senzația inițial dureroasă ca pe ceva inofensiv și controlabil. „Cu trecerea timpului și repetarea experiențelor, răspunsul periferic se temperează, iar creierul se obișnuiește că senzația este sigură,” spune Browne.
De ce alergăm după senzația de arsură?
De ce repetiția durerii este de fapt plăcută? Teoriile variază. Una dintre ele susține că momentul dureros este urmat rapid de o stare de eliberare și ușurare, care ne oferă o formă de recompensă. O altă ipoteză vede consumul de picant ca pe o experiență asemănătoare cu alergatul sau cu dușurile reci – inițial neplăcute, dar care stimulează eliberarea de endorfine, hormonii fericirii.
„Este și vorba de o reevaluare, de o reformulare a ceea ce înseamnă durerea,” explică profesorul Browne, „pe măsură ce experiența și expunerea se acumulează, creierul resetează modul în care percepe senzațiile, considerându-le sigure și chiar plăcute.”
Cum domolim flacăra ardeilor iuți?
Pentru cei mai puțin obișnuiți cu iuțeala, există câteva remedii eficiente care pot reduce rapid disconfortul creat de capsaicină. De pildă, laptele și iaurtul sunt foarte bune, deoarece conțin grăsimi și proteine care pot captura și transporta capsaicina, neutralizând-o. În schimb, apa obișnuită este aproape inutilă, pentru că molecula de capsaicină este liposolubilă (solubilă în grăsimi) și hidrofobă (nu se dizolvă în apă).
O soluție poate părea surprinzătoare – înghețata de mentă. Profesorul Browne ne dezvăluie că aceasta combină efectul grasimilor și proteinelor, dar are și capacitatea de a activa receptorii TRPM8, responsabili pentru senzația de răceală. Aceasta racorește și contracarează senzația „de foc” transmisă de receptorii TRPV1, oferind alinare chiar și în cele mai iuți momente.
Așadar, iubirea noastră pentru mâncarea picantă nu este un simplu capriciu, ci o combinație fascinantă între neuroștiință, genetică și chiar istorie. De la efectele chimice ale capsaicinei asupra receptorilor noștri de durere, până la experiența psihologică a depășirii disconfortului, mâncarea picantă continuă să ne încânte și să ne provoace, iar noi să revenim mereu pentru „doza de foc” care ne trezește simțurile și ne stimulează plăcerile culinare.
Surse: Profesor Liam Browne – University College London, cercetări neuroștiințifice despre percepția durerii și senzația de iuțeală, date istorice despre consumul ardeilor iuți.
